bani cu instrumentele A.I. generatoare de text

5 idei pentru a face bani cu instrumentele A.I. generatoare de text

Instrumentele A.I. de generare de conținut devin rapid elemente de bază în lumea afacerilor și, fie că e vorba de conținut de tip text sau imagine (foarte probabil, în curând vom avea și generare video), multe persoane au început să utilizeze aceste tool-uri automate pentru a da un boost eforturilor legate de marketingul digital.

De asemenea, din ce în ce mai multe companii folosesc instrumente alimentate de AI pentru a ajuta la crearea de conținut, iar rezultatele se dovedesc a fi impresionante, în special atunci când acestea sunt folosite la rândul lor în mod inteligent și nu în cel brut. Practic, generatoarele A.I. de conținut te ajută să economisești timp și bani, producând texte, care pot fi (și trebuie) transformate în conținut de calitate. Dar ele mai capătă un sens: te pot ajuta să-ți completezi veniturile sau chiar să dezvolți un job full-time.

Iată 5 idei și strategii prin care să faci bani cu instrumentele generatoare de text pe bază de A.I.

Scrie newsletter-uri

bani cu instrumentele A.I. generatoare de text
Foto: Canva Photos

Newsletter. Sau… buletin informativ, dacă e să-l traducem, în mod desuet, în limba română. În calitate de scriitor de conținut, producerea de newsletter-uri reprezintă unul dintre cele simple modalități de a genera venituri prin intermediul inteligenței artificiale.

Poți folosi un software A.I. sau instrumente de copywriting A.I. care te ajută să scrii titluri, să găsești subiecte despre care să scrii sau chiar să-ți formatezi newsletter-ul ca să arate cât mai bine.

Printre cele mai bune instrumente de marketing A.I. de pe piață, care au înglobate tool-uri de realizare a newsletter-urilor se numără Jasper AI, Rytr, WriteSonic, Copy AI, toate având versiuni gratuite care-ți dau posibilitatea să le testezi câteva zile sau pentru un număr limitat de cuvinte/caractere. De asemenea, ChatGPT te poate ajuta foarte mult în redactarea de newsletter-uri.

CITEȘTE ȘI
E legal să vinzi conținut generat de inteligența artificială?

Îți poți face propriul newsletter, pe care să-l distribui apoi în baza unui abonament, prin intermediul platformelor gen Patreon sau Substack. Sau poți deveni scriitor de newsletter-uri, în ofertele de job-uri existând numeroase cereri de la companii sau proprietari de afaceri care vor să-și informeze săptămânal sau lunar clienții despre noutățile, produsele și serviciile lor.

Creează scenarii video pentru creatorii de conținut

bani cu instrumentele A.I. generatoare de text
Foto: Canva Photos

Cu ajutorul unui instrument A.I. poți compune cu mare ușurință scenarii video pentru youtuberi și alți creatori de conținut. Sunt multe asemenea persoane care nu mai au timp pentru a scrie scenariile propriilor producții video, dorind să externalizeze acest serviciu și având posibilitatea să și plătească pentru asta. Scrierea unui scenariu video nu este un lucru faci și consumă mult timp.

Dacă ai cât de cât cunoștințe în legătură cu ceea ce trebuie să însemne un scenariu video, utilizarea unui instrument A.I. îți va fi de mare ajutor. Jasper AI este cel mai bun tool pentru că oferă șabloane personalizate pentru diverse tipuri de videoclipuri, astfel încât să poți genera rapid scenarii de calitate, care să fie apreciate de clienți.

Transformă-te într-un copywriter independent

bani cu instrumentele A.I. generatoare de text
Foto: Canva Photos

Cu ajutorul inteligenței artificiale, chiar și un scriitor fără prea multă experiență poate crea texte de vânzare foarte convingătoare, care să convertească bine. Acest lcuru se datorează faptului că instrumentele A.I. au șabloane încorporate care utilizează cadre de copyright bine implementate, precum QUEST, Feature to Benefits, AIDA, Problem – Agite – Solution (PAS), Before – After – Bridge etc.

Dacă te joci (în mod inteligent) cu aceste șabloane poți găsi unghiuri de marketing unice, la care până și copywriterii experimentați ajung mai greu. În acest sens, din nou, te poate ajuta Jasper AI, dar la fel de bine o poate face și ChatGPT sau alte instrumente de generare de conținut.

CITEȘTE ȘI
Google consideră spam conținutul creat cu ChatGPT?

Poți genera descrieri de produse și texte publicitare, pe piață existând numeroase dereri în acest sens, pe care le găsești pe site-uri precum LinkedIn, Fiverr, Upwork sau Contra. Fă-ți conturi pe aceste site-uri, creează-ți un profil cât mai reprezentativ și aplică la job-uri de copywriting sau oferă-ți propriile servicii în gig-uri cât mai bine elaborate,

Caută cuvinte-cheie pentru companii

bani cu instrumentele A.I. generatoare de text keywords
Foto: Canva Photos

Dacă ai deja un blog sau un site și ai ceva experiență în privința scrierii de texte online, atunci cunoști, fără-ndoială, necesitatea și semnificația cuvintelor-cheie. Iar dacă te pasionează subiectul și ai căutat cuvinte-cheie până acum cu instrumente de top, precum Semrush sau Ahrefs, atunci află că poți face bani în acest sens, folosind inteligența artificială. Sunt companii care plătesc diverse sume celor care-i ajută să identifice cuvintele-cheie pentru afacerile lor și, automat, subiecte relevante cu care site-urile lor pot să ajungă pe primelelocuri în căutările Google.

Printre cele mai bune instrumente A.I. de căutare a cuvintelor-cheie, care includ acest serviciu, se numără:

Frase AI – un tool puternic de cercetare a conținutului în baza unui cuvânt-cheie SEO care identifică sub-teme ce pot fi acoperite.

Writerzen – un instrument AI asemănător cu Semrush, dar care oferă și servicii de generare de conținut

Semrush și Ahref – poate cel mai bune instrumente de generare a cuvintelor-cheie, dar care operează în baza unor abonamente destul de scumpe.

Creează produse PLR, pe care să le vinzi

bani cu instrumentele A.I. generatoare de text PLR
Foto: Canva Photos

Produsele PLR (Private Label Rights) sunt produse digitale licențiate pentru reutilizare sau revânzare. Dacă ești deja un creator de produse PLR probabil te bucuri (pe de-o parte) că munca ți se ușurează în mod categoric. Pe de alta, piața probabil se va inunda de asemenea produse, deci va trebui să acționezi rapid.

CITEȘTE ȘI
Ponturi pentru a scrie cele mai bune prompt-uri GPT-3

Așadar, poți folosi generatoarele A.I. de conținut pentru a crea articole, e-book-uri, scenarii, mesaje de răspunsuri automate, cursuri etc, pe care, mai apoi, să le vinzi pe site-urile specializate în produse PLR. Cât de mult urmează să ceri pe ele depinde de valoarea comercială a produsului. De pildă, pentru un articol scurt ai putea cere 5 euro, în timp ce pentru e-books sau cursuri, prețurile pot ajunge și la 50 de euro. Pentru o vânzare mai rapidă, poți face pachete pe subiecte de nișă, care să includă mai multe articole, e-book-uri etc.

Este o zonă care a mers destul de bine până acum, dar care probabil se va dilua curând din cauza cantității uriașe de conținut care se așteaptă să fie generat cu instrumentele A.I.

Concluzie

În concluzie, utilizarea instrumentelor A.I. de generare de conținut poate reprezenta o modalitate eficientă de a face bani, ele fiind capabile să creeze conținut în timp record, economisind timp și resurse. De asemenea, aceste tool-uri pot fi utilizate pentru a genera conținut personalizat pentru diferite platforme și canale, ceea ce poate ajuta la creșterea engagement-ului și a veniturilor.

Și totuși, trebuie să avem în vedere un aspect important, legat de etica și legalitatea utilizării acestor instrumente, precum și de nevoia de a menține calitatea conținutului generat.

Citește și: 7 generatoare de conținut A.I., gratuite sau foarte ieftine

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top